Reprezentanții părinților, ai elevilor și sindicatele din Învățământ au discutat marți cu ministrul Educației despre calendarul examenelor naționale. Ligia Deca a declarat că, de la momentul adoptării ordonanței privind majorările salariale ale profesorilor și până acum, 15 mii de persoane din sistemul educațional au renunțat la grevă, dintre care zece mii sunt profesori, precizând că în peste o mie de unități școlare nicio persoană nu face grevă. În același timp, ministrul spune că miercuri va relua discuțiile cu federațiile sindicale.